De curînd am vizitat ceea ce este considerat mândria unei ţări, adică muzeele. Muzeele din Chişinau ne fac imaginea, acolo merg în primul rînd turiştii străini. Am privit aceste instituţii cu ochii lor şi m–am întristat. Nu e vorba de bogaţia placută a exponatelor şi a vestigiilor care ne amintesc despre faptul ca poporul roman are o istorie nemaipomenit de frumoasă si de tragică. E vorba de tristul peisaj care arata grija statului fata de aceste muzee…

Pe str. 31 august, in inima orasului Chisinau se află unul dintre cele mai mari, nu doar ca spaţiu, ci şi ca valoare, muzee de la noi, adică Muzeul National de Istorie a Moldovei.

Acesta s–a constituit în anul 1938. Acest imobil este monument istoric si de arhitectura din secolul al XIX–lea.

În fondul muzeului sunt depozitate circa 300 000 de piese, provenind din activitatea de cercetare, din achizitii si donatii. Mai sunt şi colectii bogate de documente ce vizeaza diverse evenimente politice, sociale si culturale, viata unor personalitati marcante, perioada regimului comunist, inclusiv represiunile din anii 1940– 1949. Un loc distinct in arhive il ocupa actele ce fac cronica primului deceniu de independenta a R. Moldova. Si toate acestea le puteti vedea, luand un bilet de doar 2 lei! Dar daca sunteti elev sau student, atunci nu veti investi mai mult de un leu in aceasta vizita. Pare ridicol in situatia in care preturile la orice au luat–o razna in Moldova. Dar omenii, sa stiti ca nu se duc acolo unde se ofera multe cunostinte la un pret foarte mic. Natalia Popovici, sefa Sectiei relatii cu publicul din cadrul acestui muzeu, mi–a zis ca lucreaza de 8 ani acolo şi că vizitatorii fideli ai acestei institutii sunt de regulă oamenii de arta şi liceenii, studenţii sunt tot mai putini. Concluzia care vine în acest context — de aceste valori nu se mai intereseaza oamenii, de muzee nu prea are nevoie nimeni azi.

Tinerii fug de muzee, dar nu din cauza exponatelor

Vizitand muzeele noastre, am simtit ca sufla vantul. Ma refer la lucratori si la specialisti. Tinerii care absolvesc institutiile superioare de invatamant, specializati in istorie, arheologie, nu doar ca nu vin in vizite de studii, dar nu accepta nici sa se angajeze aici. Unii mai curajosi se angajeaza, dar in curand se retrag si ei. Nu ca s–ar teme de exponatele istorice, de imaginea razboaielor sau a pieselor preistorice. Pur si simplu, nu pot exista din salariul mizer pe care il primeste un muzeograf. Astfel, spun angajatii muzeelor, tinerii vin, acumuleaza ceva experienta si pe urma o iau drept spre tarile europene, unde nu se mai folosesc de diploma lor de studii, nu mai fac cercetari stiintifice, nu mai ingrijesc exponate istorice, dar spala vreun batran si isi fac de paine.

O situatie putin mai buna la capitolul vizitatori am sesizat–o la Muzeul National de Etnografie si Istorie Naturala. La usa m–a intampinat o doamna in varsta. Privea cu nesat orice vizitator si il intalnea cu o satisfactie nemaipomenita. Maria Buralaca lucreaza deja de 20 de ani la acest muzeu, vinde bilete si tot ea face bilantul vizitatorilor. “In jumatate de an am avut 31 354 de vizitatori dintre care 1392 sunt turisti straini. Cand pleaca, ii intreb mereu ce parere au si ei imi raspund ca suntem un popor cu traditii exceptionale si ca nu au mai vazut niciodata asemenea frumuseti… Pacat ca nu vad asta si cetatenii nostri”, a remarcat cu tristete doamna Maria.

Aceleasi ganduri le–a impartasit si Silvia Saranuta, o colaboratoare a acestui muzeu care munceste aici de peste 40 de ani. Ea a participat la elaborarea a zeci de expozitii, brosuri tematice si a devenit muzeograf emerit a R. Moldova. Pentru tot acest efort se pare ca e rasplatita cu un salariu de 300 de lei si cu o pensie si mai mizerabila: “Lurez aici practic de la inceput si nu imi vad viata fara acest muzeu. Daca am pleca noi, cine ar ramane ? Caci acest muzeu, are numai o generatie,adica noi pensionarii, ca tineri nu prea avem … Sunt atatea probleme, incat nici nu mai vreau, nu mai am putere sa vorbesc despre ele. Muzeul supravietuieste din ceea ce ne aloca Ministerul Culturii si din banii care vin din vinderea biletelor…”

Muzeul National de Etnografie si Istorie Nationala, cel mai vechi din R. Moldova, poseda peste 125 000 de piese de o incontestabila valoare stiintifica si patrimoniala. Multe dintre ele ne–au dus faima in diferite tari ale Europei, Americii, Asiei si Africii.

Cel mai trist tablou, la Muzeul de Arte Plastice

Una dintre cele mai grave situatii este totusi la Muzeul National de Arte Plastice, situat pe str. 31 August. E chiar in Centru, dar mii de oameni trec zilnic pe langa usa acestuia, fara sa ii treaca pragul. Paulina Grindea, responsabila de relatii cu publicul, cauta vreo indreptatire pentru nevizitatori: “Multi nici nu stiu ca aici e muzeu, altii cred ca aici e cafenea, sau ca e pur si simplu o cladire parasita… Dar de unde sa stie lumea, daca noi nu avem macar, o inscriptie normala afisata, (as vrea sa remarc ca intrarea in muzeul dat e prin spate, si ca cea oficiala se afla in reparatie, pe o perioada nelimitata). Am pus in discutie problema aceasta de atatea ori, dar nu s–a rezolvat nimic. “

M–am interesat la toate muzeele daca se ocupa cineva de promovarea imaginii acestor institutii. “Sunt cateva posturi de radio sau ziare care mai publica sau difuzeaza cate ceva, dar asta e mult prea putin, si practic nu ne ajută cu nimic…”

Liuba Maxim

Pe cand statul aloca doar 16 lei pentru alimentarea unui copil orfan, funcţionarii se opun sau tergiversează deciziile de adopţii

La 6 iulie, 6 institutii de stat şi non–guvernamentale, sprijinite de TACIS, au lansat campania “Promovarea noilor servicii pentru facilitarea procesului de reintegrare a copiilor institutionalizaţi din R. Moldova”, finanţata de Uniunea Europreană.
Care sunt oportunităţile unei astfel de campanii şi ce se întamplă în prezent în culisele proceselor de adopţii?

Am cautat raspuns la aceste întrebări şi am constatat urmatoarele. Daca doriţi sau sunteti pe cale de a adopta un copil, iar bucuria acestui eveniment va creşte aripi, ar fi bine, totusi, sa coboraţi cu picioarele pe pamant, or, procedura în cauza e destul de îndelungata, minuţioasa şi costisitoare.

“Procedura de adoptare a unui copil este complicată, dar nu imposibilă”

Clara Sat, sef–adjunct la Directia municipală pentru protectia drepturilor copilului, sustine ca procedura de adoptare a unui copil este complicata, dar nu una imposibila. “Este adevarat, noi nu putem acorda sansa de a fi parinte oricui şi oricand. Exista prevederi legislative care obliga potentialii parinti să efectueze un sir de teste, in primul rand psihologice. De asemenea, cei care doresc sa adopte un copil trebuie sa aibă, în mod obligatoriu, un loc de munca ce i–ar permite să–şi întretina familia care, odată cu adoptarea unui copil, devine una extinsă”, argumentează Şat.

Despre aspectele birocratice ale acestei proceduri si despre conditiile sociale care impiedica simplificarea procesului de adoptie, am discutat cu Tudor Sadnic, director al organizatiei non–guvernamentale “Amici di Bambini”, organizatie care, de altfel, a si initiat campania “Promovarea noilor servicii pentru facilitarea procesului de reintegrare a copiilor institutionalizati din R.Moldova”. Tudor Sadnic aminteste ca “un copil se considera orfan dupa o perioada de 6 luni de la despartirea abuziva de parintii sai sau de la decesul acestora. Deci, daca in acest rastimp parintii biologici nu mai au nici un drept si nu–si mai pot recapata posibilitatea de a redeveni parinti, se apeleaza la rude, inclusiv la cele de gradul trei. Acestea urmeaza sa mearga la notar, in cazul in care accepta sau nu sa tuteleze copilul. Va inchipuiti ce procedura complicata si obositoare este aceasta? Trebuie sa umbli din urma fiecaruia, sa–l rogi sa vina, pe cand fiecare are problemele sale si nimeni nu are nevoie de niste copii straini. Dupa ce rudele refuza tutela, copilul sau copiii nu mai au nici o sansa de a ramane in familiile lor. Atunci ei sunt trimisi in institutiile de stat care, de obicei, daca e sa analizam realitatea, au prea putina nevoie de acesti copii. Am cunoscut mai multe familii care au manifestat intentia de a adopta un copil, dar, initiind o discutie cu ei, am aflat ca au pretentii excesive. Ei spun ca vor neaparat fata sau baiat, ne solicita sa le pastram anonimatul, ca nu cumva vreo ruda sau vreun vecin de–al lor sa afle despre adoptie. Incercam sa le explicam ca mai important ar fi ca ei sa constientizeze seriozitatea si complexitatea acestei decizii. Le spunem de cata putere de spirit ar trebui sa dea dovada. Le sugeram cum ar putea depasi diverse stereotipuri, cum ar putea evita privirile sau vorbele zeflemitoare. Nu in ultimul rand, le explicam ca ar trebui sa aiba si suficiente resurse materiale, pentru a creste un copil fericit. Multe familii vin si se plang ca statul, in loc sa–i ajute, le pune piedici. Ei sunt nemultumiti ca trebuie sa treaca o vesnicie pana cand se decide daca au sau nu dreptul sa adopte un copil. Este adevarat, numeroasele bariere in calea celor care intentioneaza sa adopte un copil, reduc substantial numarul persoanelor care ajung sa iasa din orfelinat cu un copil, al lor, in brate.”

Au batut in zeci de usi, au facut numeroase teste, au adresat zeci de demersuri

O doamna care, din motive lesne de inteles, a solicitat anonimatul, ne–a povestit ca, atunci cand au constatat ca nu vor putea avea vreodata copii, au decis sa adopte unul. Au trecut pe la mai multe orfelinate, pana cand au descoperit o fetita ce le–a fost deosebit de draga. O perioada de timp au vizitat–o, iar peste mai multe luni chiar angajatii orfelinatului constatasera ca micuta le seamana. Erau decisi deja sa o ia acasa, cand au constatat ca cerintele care trebuiau sa le indeplineasca in cadrul procedurii de adoptie sunt atat de dificile, incat aveau nevoie de luni in sir pentru a perfecta procedura. Nu au cedat, au batut in zeci de usi, au facut numeroase teste, au adresat zeci de demersuri… De rand cu ei, suferea si micuta. Atunci cand, in sfarsit, au primit permisiunea de adoptie, au constatat ca au avut de suportat un adevarat calvar, pentru ca institutiile statului, in loc sa intreprinda actiuni pentru a facilita procedura, le complica nespus de mult, de parca ar vrea sa transforme statul intr–un imens orfelinat.

Pe de alta parte, oficialii cu care am discutat au recunoscut ca, din an in an, creste numarul copiilor abandonati. Aceste date se acumuleaza in special din contul parintilor plecati peste hotare care, deseori, uita ca au lasat acasa copii. Clara Sat ne–a comunicat ca, doar in municipiul Chisinau, in grija buneilor sau chiar fara supraveghere, sunt peste 1738 de copii ale unor parinti plecati la munca peste hotare. Potrivit altor surse, numarul acestor copii ar fi mult mai mare.

Interlocutorii nostri au mai mentionat numeroasele pretentii ale eventualilor parinti adoptivi. “Ei vor sa adopte numai copii mici. Desigur, e dreptul lor, dar noi ce sa facem? O doamna a venit la mine si mi–a zis ca isi doreste un nou–nascut, deoarece sotul ei nu stie ca ea nu e insarcinata si ca se teme sa nu fie abandonata atunci cand acesta ar afla adevarul. Dar noi ce putem face? Eu nu pot sa bat din palme si sa ii aduc copilul!”, explica sef–adjuncta Directiei municipale pentru protectia drepturilor copilului.

Poate si codurile genetice isi spun cuvantul

De regula, copiii mai mari de 10 ani sau cu diferite dezabilitati nu mai au nici o sansa de a fi adoptati aici, in Moldova. De obicei acestia sunt luati de catre straini, in special de cetateni americani, francezi, spanioli sau italieni. Tudor Sadnic aminteste ca, peste hotare, lumea are alta viziune asupra vietii. Acolo cetatenii sunt pregatiti sa accepte eventualele adoptii. “Din pacate, noi nu avem posibilitatea de a mai supraveghea copiii plecati peste hotare. Pur si simplu, nu avem bani, comunicam doar prin Internet, dar, din cate stim, de obicei, situatia nu e prea buna, deoarece copiii nu se inteleg cu parintii adoptivi sau pur si simplu fug din familiile straine. E mare pacat, desi ar trebui sa intelegem ca si presiunea pe care o suporta acesti copii este prea mare pentru ei. Poate si codurile genetice isi spun cuvantul.”

Am insistat sa aflam mai multe despre eventualele cazuri de coruptie, generate de birocratia excesiva care caracterizeaza procesul de adoptie. La “Amici di Bambini” am aflat ca nu s–au ciocnit cu astfel de cazuri. Tudor Sadnic isi aminteste ca, acum doi ani, Interpolul monitoriza niste cazuri suspecte, insa, din lipsa de dovezi, investigatiile au fost suspendate. Singura consecinta a fost interzicerea, temporala, a adoptiilor internationale. Clara Sat declara: “Nu pot sa cred. Cum poti sa te folosesti de un copil, pentru a–ti satisface propriile interese? E, pur si simplu, inuman.”

Declaratiile oficialilor sunt insa contrazise de voci neoficiale care afirma despre existenta fenomenului coruptie in domeniul adoptiilor de copii. Se vorbeste chiar despre existenta unor adevarate clanuri mafiote, din randul sectorului neguvernamental si a celui de stat. Clanurile ar fi protejate de reprezentanti ai politiei. Efectele acestor “cooperari” le constituie descoperirea unor copii din Moldova in tari precum Singapore, Bangladesh sau in Emiratele Arabe Unite. Cum au ajuns acolo acesti copii, daca se afirma sus si tare ca in acest domeniu nu exista coruptie? Cum ar explica responsabilii de adoptii ca toti copiii adoptati de straini traiesc uimitor de bine? Cum se reuseste camuflarea informatiei despre cazurile de maltratare sau exploatare, inclusiv sexuala, a copiilor din Moldova?

Desi Ministerul Educatiei, Tineretului si Sportului figureaza printre partenerii noii campanii “Promovarea noilor servicii pentru facilitarea procesului de reintegrare a copiilor institutionalizati din Republica Moldova”, zile in sir nu am reusit sa contactam responsabili din cadrul acestei institutii, pentru a afla ce presupune participarea in aceasta campanie. Intr–un context oficial, solicitat de Ziarul de Garda, Valentin Crudu, viceministrul Educatiei,Tineretului si Sportului, a recunoscut ca nici nu a auzit despre aceasta campanie. Daca ar fi sa–si spuna parerea la acest subiect, atunci ar zice ca nu e vina Ministerului ca birocratia e asa cum este. “De fapt, situatia ar trebui rezolvata la nivelul caselor de copiii si nu ar trebui implicate alte persoane”, a declarat viceministrul Crudu.

Maria Jechiu, directoarea Casei municipale de copii din Chisinau:

“Sunt sceptica privind intentiile acestui proiect. Astfel de proiecte au mai fost, dar s–au incheiat fara vreun rezultat. De obicei, persoanele care intentioneaza sa adopte micuti, vin si ne iau cei mai frumosi copii, ii aleg pe cei sanatosi si nu le pasa de cei bolnavi si neajutorati, care raman pe seama noastra. Noi, insa, ce sa facem cu ei? Nimeni nu ne ajuta si nu se gandeste la situatia noastra. Nici nu ne–au intrebat opinia despre aceste preconizate schimbari. Nu ne–au invitat sa participam la luarea deciziilor. Parca am fi invizibili. Daunezi ne–au adus din Transnistria niste copii cu mari probleme de sanatate. Ne–au zis: luati–i, ca sunt ai vostri. Dar noi ce sa facem cu ei? Si cu cei pe care ii avem de abia ne descurcam, pentru ca statul nu prea are nevoie de noi. Deseori, astfel de proiecte sunt derulate pentru a ascunde lucrurile ce sunt, de fapt, evidente… Dupa astfel de proiecte, de obicei, situatia ramane neschimbata.

Ar fi mai bine ca banii cheltuiti in astfel de proiecte sa fie investiti in ameliorarea conditiilor de trai, in studiile si in mentinerea sanatatii acestor copii. Cat priveste birocratia, toate sunt niste mituri. Pur si simplu, oamenii nu au bani si dorinta sa adopte copii, de aceea nascocesc diverse povesti despre birocratie.

Liuba MAXIM

Funcţionarii publici au venit la întrunirea din această dimineaţa cu cîte o jucărie, cu care s-au lăudat colegilor şi le-au pus ulterior pe masa de lucru.
Şi primarul general a venit cu un ursulet. Jucăriile au fost adunate pentru a fi transmise copiilor orfani, cu ocazia sarbătorilor de iarnă.

Criza de paranoia pe care a făcut-o vineri într-o emisiune TV de la NIT Vladimir Voronin ne-a lămurit definitiv şi în privinţa convingerilor sale politice, şi în cea a sănătăţii sale mintale.

Delirul prezidenţial dă în clocot. Ca să declari oficial că politica statului vecin ar fi „tâmpită” sau că vei da cu piciorul în hotărârea CEDO care a impus, precum se ştie, înregistrarea Mitropoliei Basarabiei, trebuie să ai cel puţin grave probleme cu capul. Liderul comunist ameninţă, de fapt, cu interzicerea Bisericii Ortodoxe Române în Republica Moldova. Asta ar echivala, în fond, cu refuzul de a mai respecta Convenţia Europeană a Drepturilor Omului, ceea ce ar însemna excluderea automată a Republicii Moldova din Consiliul Europei şi ar pune cruce, astfel, pe şansele noastre, oricât de mici şi îndepărtate ar fi ele, de integrare în UE. Unii experţi afirmă că un atare gest nesăbuit ne-ar băga în aceeaşi oală cu Belarusul lui Aleksandr Lukaşenko, considerat un fel de ultim nebun al Europei. Mă tem, însă, că lucrurile sunt mult mai grave. Voronin îl imită nu pe liderul de la Minsk, ci pe cel de la Moscova.
Vladimir Putin este idolul preşedintelui comunist de la Chişinău. Atâta timp cât cel dintâi păstra aparenţele democraţiei, şi cel de-al doilea căuta, de ochii lumii, să nu întreacă măsura chiar la tot pasul. Uneori, sub presiuni internaţionale, o lăsa mai moale. Astăzi, însă, când înalţii kaghebişti de la Kremlin şi-au dat jos măştile şi instaurează în Rusia o dictatură făţişă, comuniştii de la Chişinău, ca nişte papagali limbuţi, dar proşti, s-au dezlănţuit, încercând să facă şi ei exact aceeaşi porcărie.

Regimul lui Putin, care spulberă toate semnele de opoziţie şi dezbatere liberă în ţara sa, lasă să se întrevadă că nu mai recunoaşte standardele europene în materie de democraţie. Moscova avertizează că nu va mai tolera ca nişte organisme internaţionale să-i pună note de bună purtare politică. Iată de ce ONG-urile occidentale sunt expulzate, iar observatorii OSCE au fost puşi în situaţia să nu mai vină în Rusia pentru a urmări la faţa locului alegerile pentru Duma de Stat. În plus, liderul de la Kremlin dă de înţeles că nu pune niciun preţ pe deciziile CEDO şi de aceea ar putea fi dispus chiar să părăsească Consiliul Europei. Anume aceste apucături cu iz totalitar şi le însuşeşte astăzi Voronin. Şi preşedintele Republicii Moldova zice acum că nu dă nici doi bani pe hotărârile Curţii Europene a Drepturilor Omului.

Atâta doar că Vladimir Putin e în fruntea unei mari forţe regionale cu pretenţii de putere mondială care poate, la o adică, să întoarcă spatele lumii libere pentru a juca, secundat de câţiva sateliţi docili, împotriva democraţiilor occidentale. El are deocamdată destule resurse, nu numai orgolii, pentru a-şi face de cap. Nu, însă, şi Vladimir Voronin. Lui nu i se va da voie să se destrăbăleze până în pânzele albe. Republica Moldova, din fericire, nu-i în Africa, ci chiar la frontiera NATO şi UE, dar şi la mai multe sute de kilometri de Rusia. În aceste condiţii, liderul comunist de la Chişinău e un fazan caraghios dacă îşi închipuie că ar putea să-şi tragă o dictatură personală pe cont propriu.

 Latinii spuneau la vremea lor să nu aruncăm mărgăritare porcilor, că le iau drept grăunţe. Tocmai de aceea, nu i se permite boului ce-i îngăduit lui Jupiter. Şi cum cel dintâi s-a apucat acum să devoreze mărgăritarele aruncate de CEDO, îi este scris să fie sacrificat. Nu neapărat de Ignat sau de Crăciun. Poate mai târziu. Numai că nu după tabietul european, care prevede ca porcul să fie tăiat nu înainte de a fi adormit, ci după cel răsăritean. A părăsi Europa pentru a reveni pe orbita rusească, politiceşte vorbind, e ca şi cum ai intra de bună voie într-un abator. Iar acolo pe Voronin îl aşteaptă Putin care, neglijând normele europene, nu apelează la aparate de anesteziat

Partidul lui Putin a câştigat detaşat ….!
 

Partidul pro-Putin „Rusia Unită” a obţinut o victorie zdrobitoare la alegerile legislative de duminică din Rusia, acumulând peste 64,1% dintre voturile alegătorilor ruşi, conform datelor parţiale ale Comisiei Electorale Centrale de la Moscova, după prelucrarea a 98% din buletinele de vot. În total, patru partide trec pragul electoral de 7%. Partidul Comuniştilor, clasat pe locul doi, cu 11,6%, va fi singura formaţiune de opoziţie în Duma de Stat, celelalte două – Partidul Liberal Democrat, condus de către ultranaţionalistul Vladimir Jirinovski (8,2%), şi partidul de stânga „Rusia Dreaptă” (7,8%) fiind cunoscute pentru poziţia lor pro-Kremlin. Potrivit CEC, prezenţa la urne a alegătorilor a fost de 63%. Datele oficiale ale alegerilor vor fi anunţate la 7-8 decembrie.

„Rusia Unită” înregistrează o ascensiune fenomenală după legislativele din 2003, când obţinuse doar 37,57%, şi va avea, cel mai probabil, o majoritate constituţională în Duma de Stat de minimum 300 din cele 450 de mandate. În multe regiuni „Rusia Unită” a întrunit aproape sută la sută, iar aceste cifre „sovietice” ridică multe semne de întrebare în privinţa corectitudini scrutinului. Agenţia „France Presse” dă exemplul capitalei cecene, Groznîi, unde partidul lui Putin ar fi obţinut 99% dintre opţiunile alegătorilor. La capătul opus se află Sankt Petersburgul, oraşul natal al lui V. Putin, unde „Rusia Unită” a luat doar 50%. Şi la Moscova, formaţiunea lui Putin se situează sub media naţională.

Opoziţia „democratică” rusă, urmărită de reputaţia de „gropar” al Rusiei din anii ’90 şi victima unei campanii mediatice ce a urmărit să-i reducă şi mai mult credibilitatea, a fost din nou înfrântă în alegerile legislative de duminică, mai drastic decât în 2003, rămânând sub pragul necesar pentru a trece în Duma de Stat. Partidul Agrar a acumulat 2,4%, „Iabloko” – 1,6%, „Forţa civică” – 1,1%, Uniunea Forţelor de Dreapta – 1%, „Patrioţii Rusiei” – 0,9%, Partidul Dreptăţii Sociale – 0,2%, Partidul Democrat – 0,1%.

Ieri, observatorii din partea Adunării Parlamentare a OSCE şi ai APCE au apreciat alegerile de duminică drept „necinstite ” şi „nedemocratice”, potrivit „Reuters”, care citează o declaraţie comună a celor două misiuni. Principalul organism occidental de monitorizare a alegerilor, ODIHR, a renunţat la misiunea în Rusia, din cauza întârzierilor în acordarea vizelor şi a altor obstacole birocratice. În urma acestei decizii, în Rusia au rămas mai puţin de 80 de observatori occidentali, care ar trebui să monitorizeze cele peste 96.000 de secţii de votare. Dintre observatorii străini, doar reprezentanţii CSI au declarat că alegerile au fost „libere” şi „transparente” şi că încălcările înregistrate sunt neînsemnate.

În RM, au funcţionat duminică o secţie de votare legală, în incinta Ambasadei F. Ruse la Chişinău, precum şi 24 de secţii în Transnistria, deschise în pofida protestelor Chişinăului oficial. În total, în RM şi-au exercitat dreptul de vot 47.731 de cetăţeni ai Rusiei, faţă de 35 mii veniţi la urne în alegerile precedente pentru Duma de Stat (din 2003), a spus Mihail Iolkin, consilier superior la Ambasada F. Ruse la Chişinău. Potrivit lui, 83,5% din voturi au fost pentru „Rusia Unită”, urmată de PLDR şi „Rusia Dreaptă”, cu câte 4,9%, şi Partidul Comuniştilor, cu 4%. Agenţia tiraspoleană „Olvia press” susţine că în Transnistria au votat circa 45 de mii de cetăţeni ruşi, ceea ce înseamnă că la Chişinău au votat doar vreo 2,7 mii de alegători. În total, în RM locuiesc 131 mii de cetăţeni ai Rusiei, cu drept de vot, majoritatea în stânga Nistrului.